Lumea mea e simpla…

…about me

Etapa 27. Cum arata viitorul unitatilor de stocare?

Azi e de actualitate, maine te trezesti ca trebuie sa reiei munca pentru ca altfel risti sa pierzi toate informatiile. Cine nu a fost atent la ore cand profesoara preda despre Nero, a avut ocazia sa se imprieteneasca cu el acasa, arzand CD-uri. Marea mea pasiune sunt filmele. Erau seri, atunci imi placea mie sa le vad, in care vedeam si 3-4 filme. Asa am ajuns sa am cateva cutii pline de CD-uri, fiecare film cu CD-ul lui. Pe urma au aparut DVD-urile. Simteam ca l-am prins pe Dumnezeu de un picior, puteam sa pun mai multe filme la un loc. Asta inseamna mai putina munca, mai putin spatiu de depozitat.
Am primit de multe ori mesajul ca am HDD-ul plin, saracul de el nu avea decat 20 GB. Usor si treptat au aparut hardurile cu o capacitate mai mare. Eram multumita. Puteam acum sa imi transfer in calculator, filmele care mi-au placut cel mai mult. Credeti ca am mai putut sa fac acest lucru ? Nu. CD-urile erau zgariate. Si cata munca, si cati bani cheltuiti degeaba si eu care le pastram ca pe ceva drag… Norocul meu era internetul, puteam sa le descarc iar, dar ce faceam daca aveam acte importante salvate? Calculatorul a fost schimbat cu altul si pana la urma l-am schimbat cu laptopul dupa care testez si acum. Stick-urile mele au facut naveta intre calculator si laptop. Le-am multumit ca mi-au fost alaturi, dar nu as putea sa schimb CD / DVD – urile cu stick-urile.
Cand credeam ca apele s-au linistit, cand credeam ca in sfarsit totul a intrat pe un fagas normal, a trebuit sa imi gasesc o ocupatie pe timpul de noapte, dar de data asta la birou. Garzile nu sunt prea usor de suportat daca nu ai si o activiate. Asa ca a trebuit sa recurd la un HDD extern. Bun, bun dar un bugetar isi calculeaza mereu banii ca leafa e mica. Cautarile mele au inceput si prea mult nu au durat. Un magazin online stiam de acum doi ani, de cand imi cumparasem laptopul, Azerty mi-a intins pe atunci o mana si chiar la birou mi l-a si livrat. Acum cautam HDD extern la promotie, ceea ce am si gasit. Oferta lor variata mi s-a etalat in fata. Un HDD extern e mereu la vedere, deci trebuie sa aiba o culoare interesanta, un desing aparte si nu stiu cum de s-a intamplat, dar parca producatori se vorbisera sa aiba pretul asemanator iar capacitatea lor parca era trasa la indigo. Grea alegere, parca imi alegeam rochia de mireasa.
Acum trebuie sa va spun ceva. O sarbatoare importanta bate la usa si nu pot sa nu va recunosc. Laptotul il am de la magazinul online Azerty. Sunt multumita de el si in niciun moment nu m-a lasat la greu. Un HDD extern la promotie mi-ar placea sa primesc (poate intra pe aici si al meu Mos Nicolae). Imi plac lucrurile palpabile, sa le stiu eu langa mine si sa siu ca pot sa am acces, indiferent de ora, la ele. Cloud nu intra momentan in alegerile mele. Un lucru nepalbabil nu imi da momentan prea multa incredere. Cu siguranta, la inceput mi le-as tine in ambele locuri HDD extern si Cloud. O munca dubla cei drept si nu prea se merita. Cine stie cine imi face o gluma buna si imi sterge informatiile de acolo ca sa ma sperie. Nu, sa ramanem la metodele clasice.

Lasă un comentariu »

Etapa 26. De ce sa consumam romaneste?

Am cateva amintiri foarte vechi, de cand intram intr-un aprozar pe vremea regimului. Mirosul nu pot sa spun ca imi placea. Mirosul de fructe si/sau legume stricate nu disparea niciodata din incapere. Adevaratul miraj era acasa, cand imi facea mama salata din legumele cumparate. Incaperea nu era deloc decorata, era foart
e stearsa, dar farmecul era acolo in ladite. Sanatate la kilogram, as putea sa spun. Cand nu mergeam cu parintii la aprozor, mergeam la bunica la tara si gustul fructelor, legumelor era la fel. Tot ce lipsea, in sfarsit, era mirosul acele greu de respirat. Pe atunci ne puteam aproviziona cu produse romanesti, azi mai putin.
Treptat, treptat produsele romanesti nu au mai avut loc pe tarabele din piata. Acum gasim numai produse din import, toate au aceasi forma, parca ar fi trase la indigo. Omul de la tara produce si acum, dar dupa metode invechite si noua generatie nu intelege ca produsele nu au aceasi forma dar, au in schimb gust.
Dupa ani de zile, omul a observat ca sanatatea nu mai e ca pe vremuri, unele diagnostice grave i-au atras atentia omului sa fie mai atent la ce mananca. Unii din buna vointa, unii impinsi de altii de la spate au incept sa acorde mai multa importanta produselor romanesti.

Eu, personal, nu am suferit transformari masive de la produsele importate, dar papilele mele gustative nu se mai satura si cer repeat, repeat, repeat. Eu am inceput sa acord mai multa importanta la cea ce pun in farfurie si incerc sa conving persoane din familia mea, din jurul meu sa fie mai atente la sanatatea din farfurie. Anul acesta mi-am plantat si o mica gradina si ma simteam atat de bine, fizic si psihic ca pot sa mananc din mana mea. Unele legume nu s-au facut deloc, altele mi-au iesit ca la carte. Dar, unde am dat eu gres, nu a fost nicio problema ca ma aprovizionez de la real,- cu produse 100% romanesti. Personal, nu am cunoscut o persoana care sa refuze rosia romaneasca, cu forma ei imperfecta, cu zeama ei de te stropesti pe toata fata cand musti din ea, gutuiele cu puful lor galben ca de pui, aromate de pe innebunesc si lista de legume poate continua de ne apuca si 2013…
Sa lucrezi pamantul este un lucru nemaipomenit si tineretul ar trebuie sa ne implice mai mult ca este o afacere profitabila. Are forta de munca, are acces catre fonduri si ce e si mai important e ca are piata de desfacere.
Produsele romanesti aleg sa le cumpar, cand nu pot sa mi le produc singura, pentru ca am observat sa sanatatea omului trebuie pretuita ca pe ceva sfant. Ma simt usoara, ca un fulg si digestia este mult mai usoara. Anumite boli sunt total vindicate doar din alimentatie. Pentru sanatatea omului, incurajez oamenii sa cumpere produse romanesti si ma bucur ca acum le gasim si pe raftrile supermarketurilor. Proiectul «Standul produselor romanesti» real,- Hypermarket trebuie pretuit la adevarata lui valoare. Ei dau o mana de ajutor oamenilor care incearca sa isi depaseasca conditiile si omului de rand care vrea sa aiba si el parte de o portie de gust, de sanatate, de savoare.
Eu incurajez sa se consume fructele, legumele de sezon, atunci au vitaminele si mineralele in dozaj mare si daca ar fi fost normal sa mancam rosii tot anul, le facea Dumnezeu rezistente si la frig.

Lasă un comentariu »

Etapa 25. Se naste o legenda

Lumea ce ne inconjoara este lumea aparentei. Omul intotdeauna se ascunde in spatele unui aspect mai frumos sau mai putin reusit, dar trebuie sa stim sa citim sufletul omului ca sa aflam cine e cu adevarat. Plecand de la aceasta idee, am pornit catre Paris, unde stiam ca se afla Quasimodo, personajul care descrie cel mai bine ideea despre lumea in care traim.
Frumusetea lui era una bine ascunsa. De il priveai, te intrebai, oare cu ce a gresit el in aceasta lume? Ce greutate ii apasa de umeri, de este asa de cocosat? Avea multa iubire de oferit, dar nu isi gasea sufletul pereche. Calatorea peste tot in Franta. Ii placea sa observe totul de la distanta ca se obijnuise cu rautatiile oamenilor. Cel mai mult ii placea sa se refugieze undeva departe de oameni, pe insula Ile de re. Locul cel mai frecventat de el era manastirea Notre Dame de re, se simtea ca acasa. In apropiere este un fort vechi. Doi ochi bine ascunsi intr-un turn ii pusese inima pe jar. Ai cui era, de ce erau ei acolo nu a putut sa afle. Ar fi vrut sa isi incerce si el norocul, sa o priveasca macar o data in fata. Eforturile lui a fost in zadar. Cu inima sfasiata s-a intors in inima Parisului. An dupa an, durerea din suflet il apasa si mai rau.
Quasimodo murea pe zi ce trecea. Cocosatul de la Notre Dame se nastea in locul lui.
Pe o zi ploiasa, cand suflarea Parisului era redusa la tacere, cand picuri reci cadeau pe corpul lui, o mana firava i-a ridicat fata si l-a privit in ochi. Era fermecat de doi ochi albastrii, pe care ii cunostea pe ce ai lui. Ma ai in fata acum si acesta este inceputul nostru. Te-am urmarit atat de mult, incat dorul de tine m-a facut sa lupt pentru iubirea ta. Acum sunt aici.
S-au casatorit si sufletul lui se simtea pentru prima data alintat si incepea sa priveasca cu voie buna toti oaspetii ce ii calcau casa. O admira atat de mult si ii placea sa o vada cum se aranja. Isi schimba accesoriile, dar niciodata nu isi schimba inelul ce il purta. Culoarea lui cu greu puteai sa o privesti. Au trait fericiti si reteta lor a fost ca niciodata sa nu o intrebe de acel inel. El o iubea prea mult si a acceptat fara sa clipeasca, dar mereu se gandea de unde il are.
Azi ei mai traiesc doar in sufletele celor care le viziteaza casa si/sau le crede iubirea. In rest, lumea vocifereaza ca ea ar fi fost o vrajitoare. Cu inelul ar fi vrajit garda de la turn si asa a scapat de acolo. I-a trebuit doar un scop si cand l-a vazut a stiut ca el o va faca sa aiba o viata normala, fericita. Azi inelul este foarte cautat. El trage cortina si iti arata adevarata fata a sufletului. In spatele unui chip urat, in spatele unui trup diform, se afla mare dragoste. Daca inelul a era vrajit sau nu, ramane sa ne intrebam noi dar mai bine ne-am indrepta gandurile catre iubirea din suflet si am invata sa privim oamenii in ochi ca doar acolo este poarta sufletului. Inelul este dat in urmarire generala de sufletele oamenilor.
Mica bijuterie fermecata, mica bijuterie vrajita se afla la capataiul fiecarui inceput de iubire pentru a le da binecuvantarea.

1 Comentariu »

Etapa 24. Ce masina 4×4 ai vrea sa fii?

Cand eram eu mica, imi citea mama un psalm de dor, „De-as fi… „, atat de mult ii placea incat ii dadeau lacrimile, eu i le stergeam una cate una. Azi, eu vreau sa protejez tot cea ce este in aceea poezie, care mi-a marcat copilaria, doar ca in varianta mea moderna. De-as fi o masina, ti-as cere sa vi cu mine… Ei da, eu vreau sa fiu o masina, dar nu una oarecare, ci una care sa protejeze natura. Toyota mi-ar fi numele.
Visam candva cu ochii deschisi la depasiri riscante in oras, unde traficul este infernal. Visul nu mai e vis. Acum ma vezi, acum dispar. Asteptam sa ies pe autostrada sa uimesc lumea cu puterea mea si in acelasi timp sa ofer o eficienta maxima in timpul condusului. Asta imi curge prin instalatii si asta stiu sa fac. Autostrada e floare la ureche, off-road-ul e pamantul ce il iubesc. Mi-ar dorii sa am voce, sa pot sa plang ca un copil, ca sa imi dai suprafete stancoase, sa dau drumul la Crawl Control. Tu nu trebuie decat sa ai grija de directie. Cu siguranta am face o echipa perfecta.
Rad, scuze, nu ma pot abtine, tocmai am vazut pe cineva care se facea de ras. Cred ca cineva a ascultat de prea multe ori Rihanna ca soferul striga: Ram pa pa pam.. Noroc ca am eu auzul fin, de fapt el incearca sa spuna rampa si panta. HAC si DAC de ar fi avut, acum era aplaudat. Eu stiu sa fac spectacol adevarat, ca la carte, sunt dotat.
Sa stau intr-un loc eu nu stiu ce inseamna asta. Rotile eu trebuie sa le invart. De imi dai nisip, noroi, pietre sau alta suprafata denivelata, eu pe toate le strabat. Nimic nu imi sta in cale, doar am ac de cojocul lor. Unu modern cei drept – multi-teren ii spun acum. De vrei sa vezi afara ce si cum sta treaba, te invit sa privesti pe monitorul multi-teren. O sa ai ce vedea si inima ti-o voi umple de extraz, adrenalina, vei primii o doza de libertate si o senzatie de putere de le vei simtii si tu in fiecare articulatie. Deja se striga in cor: bis bis bis.
Toyota Land Cruiser ma numesc si ofer tot ce nu ai visat. Confort o sa ai indiferent de teren, de conditii. Iti alung si acel gand care toaca nervii soferilor, in ce pozitie sunt rotile mele acum? Eu ti le arat mereu ca tu sa iti ocupi gandul cu frumusetea locului. Performanta maxima si o calitate sigura, acestea sunt cuvintele ce mi se adreseaza atat de des… Oras sau off-road nu conteaza, unde ai treaba eu sunt gata de drum. Sa imi iau cheile si am plecat. Sunt la tine, stiu, le simt.


Lasă un comentariu »

Etapa 23. Componentele PC conduc lumea?

„Cum ar arata viata noastra fara PC?” Aceasta intrebare separa lumea in doua parti: cei care for fi mult mai bolnavi si cei care vor regasi adevarata fericire. Sa le iau pe rand. Fara PC eu as fi somera pentru ca jobul meu presupune sa stau numai si numai la calculator. Sa presupun ca m-as angaja pe acelasi post si ca ar trebui sa fac totul manual. Expresia sa caut acul in carul cu fan ar fi ceea ce ar trebui sa fac eu zi de zi. Pai cum sa nu ma imbolnavesc? Am rabdare sa caut o foaie – doua in sutele sau miile de foi (depinde din ce perioada), dar pana la urma ajung la expesia ca ulciorul nu merge de prea multe ori la apa. Si uite asa eu m-as imbolnavi de nervi. Orice sistem, fie ca e el sanitrar, financiar, s-ar alege praful pentru ca nicio evidenta clara si concreta nu s-ar mai putea tine.
Niciodata nu m-am gandit cum era pe vremea bunicii cand calculatoarele abia se nasteau. Am incercat acum sa imi imaginez, dar parca imi e teama de raspuns. Simt o urma de izolare maxima si sentimentul acesta nu e prea placut. Adevarul e ca bunica mea imi tot povestea ce greu era pe vremea ei, acum ii dau de doua ori dreptate. O lume fara PC, este o lume izolata unde linistea domneste. La prima vedere as spune ca acolo grijile nu au voie. Acum sa va spun sincer rau cu rau, dar mai rau fara rau. O lume fara PC, o lume limitata. In fiecare zi am face acelasi lucru, nimeni si nimic nu ar evolua. In aceasta lume, abacul ar fi din nou la mare cautare. Si totusi cu el nu imi pot tine foile sub control. Am foarte multe fisiere in calculator, stocate acolo de ani de zile. Fara arhiva mea digitala, ar trebui sa il pun pe sefu sa mai construiasca incaperi. Cu o functie de cautare data in calculator, orice persoana noua poate gasi informatia de care are nevoie. La o arhiva clasica totul s-ar bloca. Chiar si mie mi-ar fi greu sa le gasesc, dar unei persoane care vine pentru prima data in contact cu ele.
A doua parte este dedicata copiilor. Pana acum de cate ori privesc catre parcul din fata casei, nu vad decat cativa caini care isi fac veacul pe acolo. Au apus demult timpurile cand acel parc rasuna de chiotele celor mici. In curand cred ca leaganele vor fi propuse la casare. Unde sunt cei mici acum? De ce nu mai inveselesc parcul? Pentru ca sunt ocupati cu calculatoarele. Au devenit de la an la an mai bune, mai rapide si au devenit esentiale in viata lor. Ma uit si in curtea scolii si ii vad cu cate o tableta in mana. Unde sunt jocurile de alta data? Exista, dar in varianta online. In felul acesta ei devin foarte grasi pentru ca activtatea lor este redusa la zero. Pe nici unul nu il mai intereseaza sportul. Pe ei ii intereseaza unde gasesc hard disk-uri la preturi mici ? Raspunsul nu intarzie sa apara: un magazin online vine si ii lumineaza. Mie mi-ar placea sa ii vad cum se duc si animeaza salile de cinema. Dar, ei cauta pe Google oferte placi video . Comoditatea lor de acasa duce la un numar mare de kilograme. Cum ar arata lumea copiilor fara componente PC? Mult mai buna. Ca sa nu se plictiseasca, ar citii mai mult. Parcurile ar fi atractia fatala, aici s-ar muta lumea care era pana acum pe retelele de socializare. Contactul vizual niciodata nu va fi inlocuit cu nimic si e asa de frumos cand se naste dragostea privind cealalta persoana in ochi.
Memoria noastra nu retine si cel mai mic detaliu. In 2012 cel mai mult i-as duce dorul pozelor si filmuletelor pe care le am cu mine. Pe calculator pot sa trec in cateva secunde prin sute de poze si vazundu-le imi reamintesc perfect acele momente. Fara ele pe calculator, mi-ar fi mult mai greu. In orice lucru exista o parte buna si una rea. Trebuie doar sa vrem sa le vedem si sa nu ne gandim doar la persoana noastra.

Lasă un comentariu »

Etapa 22. Cartea in habitatul natural

Tatal meu avea coltul lui unde isi adunase valorile cele mai importante pentru el: cartile, iubirea fata de Dumnezeu si respectul pe care il avea pentru familia lui, trei valori ca in Sfanta Treime. Cartile ii erau cele mai bune prietene si prin intermediul lor putea sa fie cine isi dorea si linistea de la mica lui masuta ma cuprindea incat nu indrazneam sa il deranjez cand se aseza acolo. Dumnezeu i-a fost alaturi de atatea ori si stiu ca nu ar fi putut sa ne creasca singur, 4 fete, daca nu ar fi avut credinta. Lua icoana veche in maini si o tinea acolo si lacrima atat de mult… In acele momente o rugam pe mama sa ii aline durerea. Familia lui am fost noi, fetele lui si mama. Mama ne-a vegheat de sus si i-a fost alaturi in fiecare zi, in fiecare moment, chiar daca nu si fizic. Iubirea lui pentru mama nu s-a stins o data cu plecarea ei, dar asta nu il impiedica sa nu se considere un Casanova (Giacomo). Dovada ca citea Memorii.
Niciodata nu l-am vazut citind decat la aceasta masa, tinea sa aiba o pozitie corecta. Fie ca lua masa, fie ca citea, pozitia spatelui trebuie sa fie cea corecta.
De curand a venit timpul sa plece si el la mama. Vreau sa ii mai simt prezenta langa mine, sa imi aline durerea fizica sau sufleteasca. Mica masuta ma cheama la ea, asa cum facea si tata. Uneori vorbesc cu cartile lui, cum vorbeam cu tata. Te iubesc tata, stiu ca dorul imi va fi alintat de prietenele tale, cartile.

Lasă un comentariu »

Etapa 21. Aparatele mele electronice de ieri si de azi

Amintiri vechi la timpuri noi. Stateam ghemuita in pat si ma uitam la mama cum manuia acel aparat care imi trezea curiozitatea. Cand scotea un chiot mic de durere, simteam ca mi se facea inima cat un purice. Eu tot ma intrebam de ce il mai foloseste daca o doare? De ce insista si aceasta incapatanare a mamei ma facea sa stau si sa asist pana la capat. Cand sedinta se termina vroiam si eu sa vad cat de rau doare. Uneori incepeam sa strig de cum il apropia de mine. Mai mult de 5 secunde nu puteam sa stau si dupa fiecare sedinta pe care o facea mama, vroiam sa imi depasesc recordul personal. Mama a iubit acel aparat mult de tot si nu ma lasa sa umblu la el. Il foloseam doar in prezenta ei. Mai mult il porneam si ma uitam la el, ca imi era frica de durere si totusi vroiam si eu sa fiu ca mama. Cum il suporta nu puteam sa inteleg, dar daca mama are atata grija de acest aparat, inseamna ca face treaba buna. Deci, vreau si eu. Imi aduc aminte de o vara in care trebuia sa mergem la mare. Trebuia sa faca bagajele, sa pregateasca mancare pentru 2-3 zile, sa imi faca baie si sa manuiasca si acel aparat. Aparatul de epilat era misteriosul si avea o sarma rasucita care prindea firele. Recordul meu personal nu a trecut de cateva minute.
Mi-am adus aminte de acest aparat uitandu-ma la niste poze cu mine si familia mea la mare. Noi nu am avut aparat foto si apelam mereu la baiatul care striga cat putea „colorata maine-i gata”. Doamne si ce pret cerea… Mie mi-ar fi placut sa facem multe poze, sa am din de sa imi aleg ca sa arat mai departe la rude decat ce imi placea mie. Acest lucru nu se putea si uneori ieseam cu ochii inchisi, uneori oboseam sa stau dreapta ca la armata si ma prindea in pozitii nedemne pentru o domnisoara. Calitatea lor acum mi se pare una jalnica si cu toate acestea am o mare bucurie in suflet cand le privesc. Mereu ma binedispun si le pastrez intr-o cutiuta frumos pictata. Azi nu mai apelez la baiatu cu colorata si pot sa arat doar ce ma avantajeaza. Nu ma gandeam eu ca acest vis al meu se va realiza. Aparatul foto Nikon scoate niste poze de invidiat, fura culorile de la natura. E mai mult decat un vis devenit realitate si culorile de Nikon nu mor niciodata.
Pe timpul acela de demult, cand vroiam sa imi sun rudele ca m-am intors de la mare, imi umpleam buzunare cu banuti si ma duceam la posta si dadeam telefoane. Femeia de acolo ma cunostea si imi aducea un scaunel ca eu nu ajungeam la telefon. Cand inchideam speram sa nu imi fi mancat toti banii, rar mi se intampla sa mai primesc inapoi din ei. Am cerut de cateva ori sa dau si telefoane cu taxa inversa. Acum nu mai sunt acele cabine telefonice, posta in sine nu mai este. Ca sa imi anunt rudele ca m-am intors sau pentru orice altceva pun mana pe telefonul mobil Nokia si imediat mi se face legatura. E mic, e comod, e usor, e al meu si ma scoate din belele, imi da vesti bune si rele dar imi e la indemana la orice ora din zi si din noapte. Rog problemele sa nu imi deranjeze somnul, eu si telefonul vrem sa avem un somn linistit.
La comoditatea am castigat foarte mult o data cu trecerea anilor. Nu mai trebuie sa merg prin soare, ploaie ca sa dau un telefon. Nu mai trebuie sa il caut pe baiatul cu aparul foto sa imi iau pozele de la el, nu mai trebuie sa ma chinui cu epilatul. Cu toate acestea, de ce imi e dor de acele vremuri? Dar, de as fi pusa in fata faptului sa aleg: atunci sau acum, de ce as alege acum ?
Ambele perioade din viata mea, cu aparatele lor electronice specifice imi contureaza viata si ma bucur ca stiu si cum e si cu vechi si cu nou. Apreciezi mai mult lucrurile / obiectele pe care le ai.

Lasă un comentariu »

Etapa 20. Alege un stil de viata sanatos

Sportul este sanatos si personal ma ingrozesc cand vad copii cu o greutate corporala mult prea mare pentru varsta lor. Serviciul ma „obliga” sa urmaresc sa vad cate kilograme au in plus fata de greutatea normala. Formula este simpla: varsta x 2 + 8 respectiv 9 la baieti. Plus sau minus 1-2 kg nu reprezinta un pericol. Eu militez pentru o viata sportiva si imi pare rau ca nu mai fac atat de mult sport ca in scoala (digirinta mea este profesoara de Educatie fizica).
Motivatia cu care incepi sa faci sport conteaza foarte mult si atunci cand vezi alte persoane care fac aceasta activitate ai mai mult spor. Acasa sau la sala? Aceasta este intrebarea pe care mi-am adresat-o inainte de a ma apuca de … sanatate. La sala ai aparatele deja instalate, diverse si poti sa te duci cu cateva prietene, e ca si cum te-ai duce la un film. Acasa ai comoditate si recunosc ca nu e chiar comod sa faci dus la o sala de fitness, mai ales in acesta perioada cand temperatura de afara de apropie de 0 grade. Pe langa acest aspect, am pus in balanta si faptul ca pot sa imi cumpar aparatele din banii cu care as platii abomanetul la sala.
Comoditatea mea de bugetar isi pusese amprenta pe corpul meu si astfel acumulasem un numar de aproximativ 10 kg in plus. Intr-o zi ma uitam la niste poze cu mine si m-am certat singura rau de tot, acesta a fost inceputul meu. Colegul meu de activitate sportiva este prietenul meu. Ne motivam impreuna si facem miscare impreuna. Din abonamentele pe care trebuia sa le platim la sala ne-am cumparat o gramada de aparate. Prima data o banca de abdomene. Dupa o perioada de timp nu observasem nicio modificare. Asa a urmat banca de alergare. Rezultatele nu au intarziat sa apara si dupa 2 saptamani eram fericita ca pantalonii nu ma mai strang. Ideea era ca prima data trebuia sa dau kg jos ca apoi sa imi tonific muschii (prima data banda de alergat pe urma cea de abdomene). Gantere, halteza in Z si dreapta, greutati, suporti pentru flotari, saltea pentru fitness toate le-am achizitionat treptat si acum pot sa spun ca ma duc la sala gratis.
Beneficiile s-au vazut o data cu perseverenta si niciodata nu am simtit foamea. Sunt impotriva infometarii, sunt pentru o viata activa, sportiva si stiu si locuri de unde poti sa ti le cumperi. Iti vand ponturi cate vrei. Eu acum mai am de lucrat putin la picioare si nu mai pot sa folosesc banda de alergat ca ea ma ajuta sa slabesc peste tot. Am nevoie de un stepper, picioarele mele vor fi foarte fericite cunea aparat si mai ales fesele. In timp ce faceam cumparaturi pentru casa de la real,- Hypermarket am vazut un stepper la oferta care mi-a ajuns la suflet. Era mic, cochet, dragut si parca cerea sa nu il las singur acolo. Cand am vazut cate functii detine, m-am topit ca un cub de gheata. Abia astept sa il asez in fata televizorului si sa imi lucrez picioarele. Cu siguranta va voi atrage atentia cand va voi spune ca acest mic aparat poate arde si pana la 800 calori / sedinta. Mic mic, dar ridica. Cea mai frecventa greseala pe care o fac oamenii, cand se apuca de exercitii, este faptul ca renunta la a mai face incalzirea. Risti sa iti accidentezi muschii si mai ales articulatiile. Incalzirea obligatorie si un pahar mare cu apa langa tine sunt cele doua „condimente” care nu trebui sa lipseasca de la ora de sport. Echipamentul este si el important. Acum caut sa imi schimb bustierea specifica sportului si urmaresc sa vad cand aduc la real,- . Cel mai frumos cadou pe care ni-l putem face de sarbatori, e sa aratam bine. Tin sa subliniez faptul ca pentru a avea rezltatele dorite trebuie sa perseverezi, sa elimini anumite alimente cu un numar caloric mare din alimentatie si sa introduci multe fructe si legume proaspete. Zilele ploiase de toamna vor fi foarte cautate de acum in colo pentru ca stepperul imi va pune circulatia in functiune si totul e chiar real la real,- .
Asa arata dormitorul meu, plin de aparate si trebuie sa am grija sa nu ma impiedic de ele.



1 Comentariu »

Etapa 19. Print sau online?

Primii pasi pe treptele scolii, primele amintiri adevarate legate de print. Imi aduc aminte foarte bine cum imi aseza doamna invatatoare stiloul in mana si ma invata cum sa fac liniute, bastonase si pe urma literele. Acele caiete, imi dau fiori cand le privesc acum. Imi amintesc cum ne invata sa scriem corect o scrisoare, dar de trimis o scrisoare ca la carte nu am trimis. Primii fiori ai dragostei nu i-am simtit citind scrisori pentru ca blocul meu si al lui erau paralele. Stam ore in sir la geam si ne priveam, fiecare de la el din casa. Pentru orele pe care le petreceam la geam gaseam mereu cate un pretex. Cel mai des invocat era ca vroiam sa copiez o imagine pe o foaie goala si trebuia sa le pun pe amandoua pe geam si usor, incet cu creionul incepeam sa fac conturul.
Ani treceau si necesitatiile cresteau. In jurul meu se adunau tot felul de hartii si cu timpul, am ajuns sa imi cumpar o imprimanta. Topurile de hartie se terminau foarte repede, daca ma uit acum in urma consider ca am bagat o mica avere in A4. Eu ma visam ca o sa lucrez la o librarie sau la biblioteca si consideram ca fac o investitie in viitorul meu.
Ani de facultate de la Jurnalism mi-au indrumat pasii catre tipografia unei editurii. Nu mi-a venit sa cred cata hartie este intr-o editura si cat de repede se consuma. Ca practicant la Jurnalism trebuia sa imi fac stirile pe o foaie A4 si cu aceasta ma duceam la ziar. De multe ori ne intorcea din drum si procesul de redactare al unei stiri trebuia sa il reluam.
Momentele mele libere le umpleam citind diverse materiale, cautand informatii noi (pentru mine) si asa am aflat cu cate boli poti sa le alegi dupa ce muncesti printre hartii. Treptat mi-am reorientat pasii si asa am ajuns sa lucrez intr-un spital. Am zis ca acolo e un mediu mai curat, fara acel praf de care fugisem. Actele de care trebuia sa ma ocup erau cateva la numar. Cu timpul numarul lor s-au inmultit si numai din cauza unor legi / reguli care apar o data cu numirea lui X in functie. Pleaca X si vine Y si asa se mai adauga o noua hartie pe care trebuie sa o intocmesc. Actele se fac acum in diferite programe. Ai o evidenta mult mai clara dar, ca sa duci actele la alte intitutii tot trebuie sa le printezi. Imprimanta mea nu doarme in nicio zi si de aceea da semne de oboseala. Analizele de trimit de pe sectie in laborator printr-un program, dar tot trebuie sa printezi cererea de analize, condica de farmacie la fel si multe alte acte trec prin acest cerc.
Inca nu am ajuns sa avem in spital hartii cate am vazut in tipografie, dar cred ca in cativa ani vom ajunge. Fiecare foaie consumata inseamna o crenguta de pom taiata. Anual, ducem hartiile pe care le consumam, la un centru de reciclare pentru a se refolosii hartia si pentru a salva cativa copaci. Costurile de print ale unui spital sunt destul de mari. In curand stiu ca vor fi si mai mari, eu voi avea in curand si alte acte de facut (se apropie alegerile) asa ca am facut un referat (alta hartie consumata) sa imi fie achizitionata o multifunctionala ieftina de la un magazin online pentru ca pretul ei este mai mic acolo si doar cheltuim din bani publici. Am studiat oferte multiple si calitatea in raport cu pretul cerut am gasit studiind ofertele Canon. Pentru mine Canon reprezinta calitate si durabilitate si pretul lor il va convinge si de sefu de la Aprovizionare.

Personal pot sa va spun ca duc lipsa unui singur print. Imi e dor, rau de tot, de momentele in care stateam cu mamaie la tara in gradina si priveam amandoua pozele de la nunta ei. Eu nu voi apuca sa stau cu nepotii mei in acelasi loc, pentru ca acum pozele sunt pe stick, pe cd-uri… Trist. Tehnologia isi ia si ea tributul sau.

Lasă un comentariu »

Etapa 18. Inovatia continua, pasiunea Toyota

Cine nu isi mai aduce aminte de copilarie, de excursiile pe care le faceam cu clasa in diferite locatii si cat de bucuram. Eu cu siguranta da, si ma bucur ca fac parte din copilaria de azi si nu din cea de ieri. Ma uit in jurul meu si vad parcuri cu multa verdeata, cu copaci infloriti. Bancutele sunt ocupate de copii si de batrani la un loc si impreuna se bucura de aer, urmaresc cum fluturii zboara si uneori incearca sa ii prinda. Cand mainile lor nu ajung la micile zburatoare, se hotarasc sa inalte un zmeu, sus la cer. Generatiile de ieri nu au avut parte de o asa coilarie, calculatorul era cel mai bun prieten de al lor si violenta de la televizor le rasuna toata ziua in cap.
Azi a fost o zi de toamna rece. Mi-a parut rau ca nu am putut sa stau in curte, aerul era atat de rece, de curat incat simteai cum iti sparge plamanii cand il inspiri. Radioul imi tine companie. Muzica buna, reclame putine si stiri concise el imi aduce. De curand a prezentat o stire despre planeta noastra care se reface, devine din ce in ce mai albastra si mai curata. Oamenii au invatat sa o pretuiasca si sa o respecte, dar la unele obiceiuri tot nu au renuntat. Folosesc masina sa se deplaseze peste tot, chiar si pe distante foarte scurte. Ceea ce este important e ca au ajuns la un pact. Ambele parti au de castigat. Omul isi face treaba fara sa afecteze planeta. Fauna, flora sunt atat de frumoase si de bogate incat povestile bunicii au apus demult. Imi place sa culeg flori, pe care nu le-a mai vazut de foarte mult timp si sa i le daruiesc. Creste sufletul in mine cand o vad cat de mult se bucura de revederea lor. Niciodata nu le las sa se ofileasca pentru ca mereu ii aduc altele proaspete. Stiu sigur ca nu as putea sa ii fac aceasta placere daca nu as avea masina si ca mine sunt mii si milioane de oameni. Candva florile nu iubeau masinile, acum vrajba s-a risipit. Florile isi vad de frumusetea lor, masinile de puterea lor. Omul le vrea pe amandoua: flori frumoase si sanatoase, masini puternice si cu un consum mic. Ca sa le aiba pe amandoua asa, la usa lui au batut doua expresii: poluarea mediului şi emisiile de noxe.
Oameni mari si cu pasiune au facut acest lucru posibil. Toyota le-a adus tot ce au dorit ca isi puna gandurile cap la cap. Produsul lor de multi a fost apreciat. Au mai fost si oameni sceptici, dar pana la urma s-au dat si ei pe brazna. Schimbarea era acum inevitabila in casele oamenilor. Cei trei copii de suflet de la Toyota se intrec in frumusete, pe rand eu vreau sa vi prezint pe Yaris, Auris si Prius. Nici unul nu seamana cu altul si in acelasi timp toti trei folosesc aceasi tehnologie: Hybrid. Florile cresc mari si sanatoase, omul se plimba cu masina cand si unde vrea. Notiunile noi de au batut la usa au prins radacini adangi cu mintea omului si mai ales ca buzunarul nu i se mai goleste ca pana acum.
Sa va spun ce schimbare a mai adus aceasta tehnologie in viata mea? Acum pot sa ma uit si eu la televizor, cazurile oamenilor care incercau sa se sinusica prin intoxicare s-au redus extrem de mult, s-au plictisit sa astepte pe omul cu coasa si si-au mai dat o sansa.
Hybrid azi e in casele oricarui om si tare rau imi pare ca stramosii nostri nu au prins si ei aceste vremuri, cu siguranta viata lor ar fi fost mai frumoasa. Acum trebuie sa privim catre viitor si sa nu uitam sa aducem un omagiu celor care au adus acesta tehnologie in casele noastre.
Un aer mai curat, o lume mai verde, o planeta mai albastra asta este mostenirea cea mai de pret pe care trebuie sa o dam celor ce vin dupa noi. In caz contrar, soarta noastra va fi decisa de ruleta ruseasca care e marca romaneasca.
– fila de jurnal – 2050 – Ivana

Lasă un comentariu »