Lumea mea e simpla…

…about me

Tati, iti multumesc ca ai incredere in mine.

pe 10 August 2016

Permisul meu de sofer are o poveste frumoasa, hazlie. Luna aceasta se vor implini 9 ani de cand am luat acest permis. Am acceptat sa ma duc la aceasta scoala pentru ca mi-a fost rusine sa il refuz pe tata. De cate ori imi aduc aminte, char si acum, zambesc pentru ca mi se pare ireal. Mergeam ca un sarpe, volanul nu voia de niciun fel sa stea unde il puneam eu, instuctorul imi spunea sa opresc in 3 metri si eu opream in cel putin 15 metri. Astea sunt cele mai mici probleme pe care le-am avut. Cea mai amuzanta, haioasa si in acelasi timp de plans (MAI ALES DE PLANS), o aveam in fiecare intersectie. El imi spunea sa virez stanga si eu faceam dreapta si invers. Din pacate nici nu faceam asta intentionat, dar fiind stangace vad lucrurile total pe dos. Pe parcursul orelor de condus a cazut la o intelegere cu mine, a hotarat sa imi spuna stanga desi el voia sa fac dreapta pentru ca s-a convins ca eu sunt existenta vie a lui Canuta om sucit in varianta feminina.

Examenul a fost si el plin de peripetii dar totul s-a terminat cu bine pentru ca facusem destule chestionare auto. Sa dau de permis fara sa am in plan sa imi achizitionez si o masina nu mi s-a parut o mutare inteligenta. Prietenul m-a lasat sa ii conduc masina, dar abia plecam cu ea dupa loc, asta dupa ce murea motorul de cateva ori. Eu si bujiile incandescente ale masinii devenisem dusmani declarati. Intr-o zi chiar ne-am certat ca nu stiu sa conduc si ma indemna sa imi rup permisul si i-am spus ca o sa vad ce trebuie facut ca sa il anulez. Trist, tata facuse eforturi sa imi plateasca scoala si eu ma vedeam deja cautand informatii despre anularea unui drept.

O perioada am evitat orice discutie despre permis, despre examen drpciv, despre tot ce imi aducea aminte de el. Intr-o zi m-a rugat cineva daca pot sa il duc pana la facultate, pentru ca el nu putea conduce. De cateva zile capatase o frumusete de factura la picior. Nu am putut sa il refuz si mi-am cerut scuze daca o sa ii accelerez masina mai mult decat trebuie. Am simtit masina aia ca si cum ma astepta si nu mi-a murit deloc motorul. Timp de o luna i-am fost sofer si intre timp am inceput sa imi caut propria mea masina: Ford Fiesta.

874

Asta am si cumparat cateva luni mai tarziu, un Ford Fiesta din 2005. Am iubit si iubesc aceasta masina. O am de 4 ani si nu vreau sa ma despart de ea. Intr-o buna zi o voi schimba cu un model fabricat dupa anul 2009. Ii multumesc tatalui meu ( lu` tati cum i-am spus mereu) pentru ca a avut incredere in mine, chiar si cand eu nu aveam. Parintele isi cunoaste cel mai bine copilul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: