Lumea mea e simpla…

…about me

Laba diena, Lietuva! / Buna ziua, Lituania!


Lituania este o tara care a suferit enorm de mult. Pana acum doi ani era o tara de care auzisem, dar de care nu stiam mare lucru. Recunosc ca nu stiam nici unde sa ma uit pe harta sa o localizez. Acum povestea s-a schimbat. De cate ori vad o stire legata de aceasta tara, imi atrage atentia imediat. De ceva timp am descoperit o scriitoare care are origini lituaniene, dar este nascuta si crescuta in USA. Ruta Sepetys (despre ea este vorba) imi ofera o imagine foarte clara asupra trecutului Lituaniei.
Nu voi intelege niciodata cum au putut acei oameni, sovieticii, sa comita atatea crime. In al doilea Razboi Mondial in jur de 20 milioane de oameni au murit, dar in cele trei tari baltice, o treime din populatia lor a decedat. Cand am fost prima data in aceasta tara baltica ma miram de ce au o populatie atat de mica, sub 3 milioane. Stiam ca este o tara cu o suprafata modesta, ma asteptam totusi la o populatie mai numeroasa. Acum are sens totul.
In primul an (in 2017) cand am fost acolo, am simtit cum inima mi s-a umplut de fericire cand am auzit un lituanian care fusese in Romania cu foarte multi ani in urma, acum avand in jur de 75 ani si incerca sa isi reaminteasca unele cuvinte. Este un sentiment care nu poate fi descris cu fidelitate in cuvinte. Cat am stat acolo am cunoscut si doua femei care mi-au intrat in suflet si care mi-au intins o mana de ajutor imediat cum au simtit ca am nevoie.
Nu am avut ocazie sa invat prea multe cuvinte din limba lor, dar Ruta Sepetys, in cartile sale, a strecurat cateva cuvinte de baza si m-am simtit mandra de mine ca am stiut ce inseamna.
Ceea ce vreau sa subliniez e ca in fiecare colt al lumii putem sa intalnim oameni cu suflet, putem sa descoperim peisaje de care sa ne indragostim cat si traditii, obiceiuri care sa ne incante.
Si totusi Lituania draga, iti multumesc pentru lunile petrecute acolo, dar acasa ma regasesc pe mine cu adevarat.

Lasă un comentariu »