Emotii scolare – partea 3

Scoala. Un inceput fericit de cale lunga, o cale lunga in lumea cunoasterii, o cale la inceput de viata. Si la inceput de cale ati fost dumneavoastra draga doamna invatatoare. Va multumim pe aceasta cale.
Traim intr-o lume a ierarhizarilor si a competitiilor. Scoala insasi contribuie la generalizarea intrecerilor si la inducerea unui apetit al concurentei. Doamna invatatoare, „mama” care ne-a adoptat, a reusit sa ne invete ca emotiile pot fi constructive. Tinand cont de invatarile dansei, am reusit sa iau locul 1 la : „Provocari matematice”, „Careul de asi” si „Mate maxi”, locul 3 la „Engleza” etc. Printr-un zambet cald, printr-o vorba plina de intelepciune ne motiveaza si speram, ca in anul urmator, sa ne autodepasim. Acesta este obiectivul meu pentru ultimul an alaturi de dansa. Baza cunostiintelor ramane in continuare deschisa. Fiecare test / concurs conduce la intarirea si contruirea stimei de sine. Cu fiecare rezultat, sentimentul de implinire si bucurie a reusitelor, este mai mare.
La fiecare final de an scolar, tragem linie si vedem cate din rezolutiile propuse la inceput au fost duse la bun sfarsit si la ce mai trebuie sa mai lucram pe viitor. Sfarsitul unui an scolar poate fi tradus printr-o stare de euforie permanenta, datorita reusitelor scolare si extrascolare. Prin fiecare rezultat bun obtinut, sper sa le dau parintilor si doamnei invatatoare motive sa fie mandrii de mine. Azi sunt aici, atat la propriu cat si la figuat, numai datorita lor. Raman acelasi actor pe scena cunoasterii, plin de entuziasm in acumularea de noi cunostiinte, dar si consolidarea celor existente.
Au trecut deja trei ani de cand am plecat impreuna la drum si acum privim cu incredere spre noul an care va incepe la toamna. Nu suntem egali, dar impreuna am reusit sa formam o echipa, un colectiv competitiv. Fie ca acest entuziasm care ne inceaca azi, sa ramana alaturi de noi si pe viitor.
Semneaza acelasi elev cu zambetul strengar , Temiac Mihai Gabriel.

Emotii scolare – partea 2

Viata unui scolar are propria ei dimensiune. Lectiile doamnei invatatoare ne ajuta sa descoprim minunata lume ce ne inconjoara. Fiecare test la care am participat mi-a adus in suflet multa emotie si, de fiecare data, asteptam sa vad cat de bine sunt pregatit. Fiecare punctaj ma ambitiona ca data viitoare sa fiu mai bun si tot mai bun. In buchetul reusitelor doamnei invatatoare se afla: activitatile de la clasa, temele care ne fixau notiunile noi pe care le aflasem si, nu in ultimul rand, serbarile la care participam cu drag. Doamna s-a bucurat pentru fiecare reusita de-a noastra si si-a gasit cuvintele sa ne motiveze cand ne-am ridicat la asteptarile dansei, exact ca o mama, doar ne-a adoptat in urma cu doi ani.
Ma uit in urma si nu imi vine sa cred cat de repede a trecut acest an, parca a fost o naluca. Amintirile imi navalesc in minte, si se suprapun atat de bine, de nu pot sa aleg pe cea mai semnificativa pentru clasa a doua. Biblioteca amintirilor este numeroasa in volume. Ficare sfarsit imi trezeste amintirea cand ne-am intalnit prima data in curtea scolii. La inceput am facut cunostiinta cu bastonasele, apoi cu literele si cifrele, adunarile, scaderile, inmultirea si impartirea. Cititul, povestitul, isi faceau si ele intrarea in scena si, desi nu a trecut mult timp de cand le-am cunoscut, acum imi spun ca mi-am facut prea multe griji pentru ceva atat de simplu. Baza cunostiintelor ramane deschisa, pentru ca mai sunt multe de acumulat, de aflat. Lista aventurilor in lumea cunoasterii ramane deschisa.
Eu sunt un actor, un actor pe scena cunoasterii, si e timpul sa las cortina sa se aseze pentru a ma pregatii de un nou act, mult mai important, mult mai palpitant. Aceasta cortina ne aduna pe toti la un loc si lasam in urma orice urma de invidie si suparare care au aparut pe parcursul anului, punem umar la umar si ne lasam importalizati in cateva fotografii care vor starnii in noi sentimente nebanuite peste ani si ani. In aceste momente, ierarhia nu conteaza, impreuna am plecat la drum, tot impreuna suntem si acum.
Semneaza elevul cu zambetul strengar , Mihai Gabriel, Temiac.

Splendida cetate a celor o mie de sori

Echilibrul este esenta vietii. Adrenalina si refugiul. Doua lucruri indispensabile vietii. Viata, insasi, se ocupa de adrenalina, chiar daca uneori este presarata cu neplaceri, important e ca seara, ziua sa o incheiem cu ceva ce ne aduce linistea mult dorita. Pentru asta, m-am refugiat si am descoperit in mine o cinefila, una foarte inraita. Dar, nici un exces nu e benefic si pentru asta am cautat o alta placere de a mea. Lectura. Suna a plictiseala? Eu spun ca nu.
Splendida cetate a celor o mie de sori a ajuns in mainile mele oarecum intamplator. Am avut destule momente in care am vrut sa renunt la ea, dar cand am terminat-o de citit, mi-a lasat o impresie placuta in suflet.
Povestea merita citita si sacrificiile unei mamei pe care le face sunt de neinteles de multe ori, dar ajung sa capete lumina doar in momententul in care copila ajunge si ea mama la randul ei.
Cateva citate din carte care mi-au atras atentia:

” inima unui barbat e un lucru mizerabil ”
” Daca o sa ma insor vreodata, or sa faca loc pentru trei persoane pe podiumul de nunta. Pentru mine, pentru mireasa si pentru tipul care o sa-mi tina pistolul la tampla ”
” oamenii nu ar trebui sa fie lasati sa faca copii noi, daca deja au dat toata dragostea lor celor vechi ”
” vinete murate si marmedala de morcovi ”

si cateva idei din carte:

– operatie de cezariana fara anestezic
– tatal care vrea sa isi trimita fata la cersit pentru ca are prea multe datorii
– mama care este nevoita sa isi duca fata la orfelinat
– femeile nu aveau voie sa iasa din casa fara un barbat din familie, nu aveau voie sa munceasca.
– sacrificiile femeilor, mamelor
– regretele unui tata

Arata-mi omul ce cunoaste doar fericirea!